Lorand Soares-Szasz, business coach și trainer la Coaching4You, în colaborare cu Asociația House of Angels Brașov, organizează la Hotel Coroana Brașovului în 13 Aprilie 2011 un seminar de comunicare adresat persoanelor interesate de dezvoltarea unor abilități de comunicare eficientă la nivel personal și profesional.
Accesul la acest seminar se va face pe bază de alimente, rechizite școlare și alte articole de uz curent. Toate aceste articole vor fi oferite, în apropierea Paștelui, către 10 familii cu situație financiară precară din Brașov.
Evenimentul se adresează persoanelor interesate de domeniul comunicării, atat la nivel personal cât și la nivel profesional, printre care și oameni de afaceri, tineri profesioniști sau studenți și proaspăt absolvenți
Data, durata și locul evenimentului :
miercuri, 13 Aprilie 2011
ora 17:30 (50 locuri disponibile)
ora 19:30 (50 locuri disponibile)
Participarea la seminar se va face pe baza înscrierii și aducerea unuia dintre cele 3 pachete menționate mai jos, pachete care vor fi direcționate către cele 10 familii defavorizate implicate în acest proiect:
PACHET 1: 1kg orez, 1 pachet de paste, 1 pachet de cereale, 1l de ulei, 1l de lapte, 1 caiet de matematică/română + 1 pix, 1 șampon, 1 ciocolată
PACHET 2 : 1kg cartofi, 1 kg zahăr, 1 cutie de unt/margarină, 1l de suc, 1 pastă de dinți, 1 creion + radieră, 1 cutie de bomboane
PACHET 3: 1 kg faină de grâu/ de porumb, 1 kg sare, 1 kg de fasole (boabe), 1 l de sos de roșii, 1 kg de mere, 1 kg ceapă, 1 pateu (de pui sau vegetal), 1 săpun, 1 stilou, 1 cutie de biscuiți, 1 cutie de napolitane
Acesta este minimul necesar pentru a putea participa la seminar. Dacă participanții vor dori să ofere mai mult vor fi incurajați să o faca. Vor fi acceptate și alte ajutoare care nu se regasesc în listele de mai sus.
Pentru a vă înscrie la eveniment vă rugăm să scrieți la mihaela@houseofangelsfoundation.org sau să sunați la telefon 0742.22.52.39 – Mihaela
8 motive pentru a participa la acest seminar
- O să înveți cum să detectezi o persoana care minte înainte să deschidă gura
- O să înveti cum să îți îmbunătățești creativitatea și memoria
- O să înveti cum să obții ce îți dorești cu ajutorul a două cuvinte
- O să înveti cum să manipulezi persoana cu care comunici
- O să înveti cum să identifici cele trei căi de comunicare (VAC)
- O să înveti cum să te folosești de comunicare pentru a avansa în carieră
- O să înveti cum să imbunătățești atmosfera în firmă cu ajutorul comunicării
- …și o să aduci un zâmbet în sufletul a 10 familii din orașul tau
Pentru a citi mai multe informații despre familiile susținute în cadrul acestui proiect puteți accesa acest link sau vizitați site-ul House of Angels www.caritabil.blogspot.com.
Va așteptăm!
UPDATE
A fost sala plină, evenimentul a atras atenția brașovenilor.