Piaţa Unirii, Braşov | Tel.+40-268-513866; +40-735-345663 | rezervari@coroana-brasovului.ro

august 21, 2019

Cea mai mare proiecție 3D din istoria Brașovului, la AMURAL V

Între două anotimpuri, între oraș și pădure, AMURAL V, festivalul vizual care se află anul acesta la cea de-a cincea ediție, se pregătește să surprindă din nou publicul.

Artă contemporană, proiecții vizuale spectaculoase și muzică murmurală, toate vor fi pregătite să încânte privirea și sufletul celor care vor trece prin Brașov în perioada 29 august – 1 septembrie 2019.

La cumpăna dintre două anotimpuri, o rețea de lucrări ce pornește din pădurea de După Ziduri va radia până pe străzile orașului. Spațiul urban va căpăta noi dimensiuni și culori aprinse cu ajutorul instrumentelor de artă vizuală, și va vibra pe acorduri de muzică murmurală.

La 5 ani de la prima ediție, festivalul se anunță mai interesant, mai mare și mai spectaculos decât toate edițiile de până acum. Toate artele vizuale, trecute prin tehnologii, emoții și gânduri, vor pătrunde în mințile celor care vor trece prin centrul Brașovului: 3D mapping, live visuals, fotografie, pictură, realitate augmentată, instalații artistice, pictură murală, coregrafie de lumini, realitate virtuală, design grafic, stage design și multe altele. Amural V va marca 15 spații importante ale orașului de sub Tâmpa, printre care Biblioteca Județeană, Cinema Popular, Colegiul Național Andrei Șaguna, Turnul Negru și Visssual – hub-ul cultural și de industrii creative.

Ediția a V-a se desfășoară sub conceptul „Elevator” – festivalul unde evoluezi cultural și spiritual, după cum spun organizatorii. În total, vor fi peste 100 de artiști și spectacole, ce împletesc muzica și vizualul în moduri inedite, sub controlul ultimelor tehnologii.

Anul acesta, AMURAL V va surprinde publicul cu cea mai mare proiecție 3D din istoria orașului. Artistul Laszlo Bordos va realiza proiecția pe fațada de peste 1000 m2 a Colegiului Național Andrei Șaguna cu ajutorul celor mai mari proiectoare disponibile în țară.

„Se fac 5 ani de când AMURAL Festival Vizual schimbă felul în care ne raportăm la orașul nostru. Lor li se adaugă 1 an de când am deschis Visssual – hub cultural și de industrii creative de pe strada Fabricii. Urmează acel moment când cele două entități fac corp artistic comun”,

spune Carmen Zmaranda, unul dintre oamenii faini fără de care AMURAL nu s-ar întâmpla.

Cine vine la AMURAL V?

Nu doar pentru artele vizuale, ci și pentru muzica ce îți va pune sângele în mișcare și îți va face tot corpul să vibreze – de-asta merită să mergi la Amural V. Îi vei vedea pe: Henry Saiz, Bordos.ArtWorks, Andreas Lutz, Khidja, Cotė, RIZI, Gam̈a͇, Noetic, Modulab, Robin and the Backstabbers, One Night Gallery, PosterJam, Lisière Collectif, Ada Kaleh România, CINETic dar și autori consacrați, artiști debutanți, grupuri de creativi, tot crew-ul AMURAL și mulți alții.

Bilete AMURAL V

Artele vizuale pot fi admirate de oricine vrea să își bucure privirea cu proiecții și live visuals. Pentru concerte, biletele pot fi achiziționate de aici.

Cazare in Brasov

Hotel Coroana Brasovului***, situat in Piata Unirii, este locatia perfecta de cazare in centrul vechi al Brasovului, la doar 10 minute de plimbare pana Dupa Ziduri, in imediata apropiere a Bisericii Negre si Str. Republicii. Va invitam sa va stimulati simturile impreuna cu noi in cele mai inedite moduri la cea de-a cincea ediție AMURAL V.

Hotel-Coroana_Brasovului
Evenimente in Brasov , , , , , ,

    Dată sosire:

    Dată plecare:

    ×

      Dată sosire:

      Dată plecare:

      ×

        Arrival date:

        Departure date:

        ×

          Arrival date:

          Departure date:

          ×
          SWITCH THE LANGUAGE
          Cart