Piaţa Unirii, Braşov | Tel.+40-268-513866; +40-735-345663 | rezervari@coroana-brasovului.ro

noiembrie 15, 2016

Brașov Jazz & Blues Festival, ediția a IV-a

În perioada 24-26 noiembrie 2016, Teatrul Sică Alexandrescu din Braşov va găzdui cea de-a patra ediţie a evenimentului Braşov Jazz & Blues Festival. Pe parcursul celor 3 zile ale festivalului vor avea loc 6 concerte cu artiști din România, Ungaria, Italia, Marea Britanie, Norvegia, Israel și SUA.

Evenimentul Braşov Jazz & Blues Festival 2016 se va desfășura conform următorului program:

 

Joi, 24 noiembrie

Ora 19:00: Chat Noir Quartet (Italia) – în premieră în România

Ora 21:00: Submotion Orchestra (Marea Britanie) – în premieră în România

 

Chat Noir Quartet este o trupă ce a creat compozitii originale imposibil de clasificat într-un gen anume. Dacă la începuturi era un trio de jazz acustic, Chat Noir și-a extins progresiv vocabularul cu includerea unor accente electronice. „Chat Noir este, cu siguranță, una dintre cele mai proaspete forțe din mișcarea europeană new jazz / muzică modernă hibrid”, conform Igloo Magazine.

Submotion Orchestra este trupa cu cea mai interesantă și captivantă muzică din Marea Britanie de astăzi: un amestec de muzică electronică, o voce fermecătoare, jazz și dub. Muzica lor unică, este în același timp delicată și grea, spațioasă și densă, dar cu rădăcini ferme. Basul puternic și tobele se combină cu sunetul bogat al clapelor și cu accentele trompetei pentru a crea fundalul perfect pentru vocea de o frumusețe fragilă apartințând artistei Ruby Wood. Formată din Leeds în 2009, trupa a ajuns rapid pe scenele celor mai mari festivaluri din Europa, cum ar fi: London Jazz Festival sau Secret Garden Party de la Cambridgeshire.

Jazz and blues festival Brasov ziua 1

———————————————————

Vineri, 25 noiembrie

Ora 19:00: Luiza Zan & Hungarian All Stars (România / Ungaria)

Ora 21:00: Per „The Bass Viking” Mathisen Super Trio (Norvegia / Israel / Marea Britanie)

 

Luiza Zan & Hungarian All Stars. Cu influenţe puternice în muzica clasicӑ şi cu rӑdӑcini solide în muzica de jazz, Luiza Zan s-a dezvoltat cao cântӑreaţӑ multilateralӑ. A cântat alături de nume sonore din România și din afara țării. Pasiunea pentru jazz îi aduce premiul al II-lea la Shure Jazz Voice Competition, din cadrul Festivalului de Jazz din Montreux, cel mai vechi festival din Europa şi unul dintre cele mai aclamate din lume.

Per “The Bass Viking” Mathisen Super Trio este un produs ”made in Norway” care încălzește atmosfera la Brasov Jazz & Blues Festival. Un trio virtuos cu elemente up tempo, swing, jazz electric, acustic și jazzrock. Per Mathisen, extraordinarul basist norvegian a invitat 2 dintre muzicienii lui preferați pentru a ne prezenta un concert extraordinar la Brașov.

Jazz and blues festival Brasov ziua 2
 ———————————————————

Sâmbătă, 26 noiembrie

Ora 19:00: The Jimmys (SUA)

Ora 21:00: Sharrie Williams & The Band (SUA)

 

The Jimmys. Cu nenumărate premii și un nou album -„Hot Dish” – extrem de apreciat peste tot în lume, The Jimmys vine din SUA să ne ofere o seară de blues ”ca la ei acasă”. Influențați de muzica blues din Chicago, dar și de accentele muzicii funk din New Orleans, The Jimmys este ceea ce obții atunci când pui la un loc talentul extraordinar la orgă a lui Jimmy Voegeli, toboșarul de la The Georgia Satellites, saxofonistul trupei Clyde Stubblefield, o chitară bass din sudul Wisconsin-ului extrem de rafinată, și legendarul chitarist de blues – Perry Weber.

Sharrie Williams. Cântăreaţa de blues recunoscută internaţional participat la toate festivalurile prestigioase de blues din Europa şi din Statele Unite ale Americii și este supranumită prinţesa gospel-ului blues-rock-ului. Asta pentru că reuşeşte să îmbine în concerte aceste 3 genuri muzicale. Atu-ul ei principal este concertul live şi spectacolele pe care şi le pregăteşte temeinic, reuşind să furnizeze un act artistic de mare calitate. A fost premiată şi nominalizată aproape la toate premiile şi distincţiile din branşa blues-ului internaţional și este cotată printre primii 15 interpreţi de blues din Statele Unite.

 

Jazz and blues festival Brasov ziua 3

Bilete:

– la casa de bilete a teatrului Sică Alexandrescu. Program: marți-vineri, 11.00-19.00, sâmbătă – duminică, 15.00-19.00

– online de pe www.biletebrasov.ro.

Preț bilet: ziua 1 – 75 lei; ziua 2 – 75 lei; ziua 3 – 95 lei.

Preţ abonament: 200 de lei, în limita a maxim 100 de abonamente.

Mai multe detalii puteți afla accesând pagina organizatorului www.brasovjazz.ro sau www.facebook.com/Brasovjazz

 

 

Cazare in BrasovHotel-Coroana-Brasovului-cazare-in-centrul-vechi-300x212

Va asteptam cu drag in toamna 2016 la Brasov!

Hotel Coroana Brasovului***, situat in Piata Unirii, este locatia perfecta de cazare in centrul vechi al Brasovului, la 10-15 minute plimbare de Teatrul Sica Alexandrescu, in imediata apropiere a Bisericii Negre si Str. Republicii. Va invitam sa va bucurati de muzica de calitate la Brasov Jazz & Blues Festival.

Evenimente in Brasov , , , , ,

    Dată sosire:

    Dată plecare:

    ×

      Dată sosire:

      Dată plecare:

      ×

        Arrival date:

        Departure date:

        ×

          Arrival date:

          Departure date:

          ×
          SWITCH THE LANGUAGE
          Cart