Biserica Neagră, una dintre cele mai reprezentative construcții gotice din Transilvania
Trecută prin foc, readusă la viață de către Brașoveni, Biserica Neagră se înalță în centru istoric la Brașovului ca un adevărat simbol al orașului.
Trecută prin foc, readusă la viață de către Brașoveni, Biserica Neagră se înalță în centru istoric la Brașovului ca un adevărat simbol al orașului.
Sanctuarul de urși LiBEARty, cea mai mare rezervație de urși bruni din lume se află la Zărnești și reprezintă o nouă casă a urșilor captivi și abuzați în captivitate. Ursuleții pot fi vizitați într-un mediu sălbatic, plin de vegetație.
Zoo Brașov se mândrește cu primul exemplar de urs panda roșu din România
Prima Școală Românească se află în Ardeal, în curtea bisericii Sfântul Nicolae din Șcheii Brașovului. Primele cursuri în limba română au avut loc pe băncile acestei școli, în anul 1583.
Biserica Sfântul Nicolae din Şchei ascunde multe hrisoave străvechi unele vechi de peste 300 de ani și o frescă ce prevestește apocalipsa.
Zoo Brașov va trece la o nouă etapă de dezvoltare în 2019. Va avea un planetariu, un simulator pentru safari și Casa maimuțelor, care a fost deja deschisă.
Unul dintre cele mai bine conservate monumente din Brașov și din întreaga Transilvanie, Poarta Ecaterinei este obiectivul care s-a păstrat cel mai fidel față de varianta originală.
36 de troițe din Șcheii Brașovului sunt introduse într-un circuit turistic perfect pentru oricine vrea să viziteze locurile încărcate de istorie din Brașov.
De la telecabină la trasee de alergare montană: de la cel mai comod turist până cel mai sportiv, Tâmpa oferă oportunități surprinzătoare și o priveliște magnifică.