Piaţa Unirii, Braşov | Tel.+40-268-513866; +40-735-345663 | rezervari@coroana-brasovului.ro

august 5, 2015

Festivalul de Film Istoric de la Râșnov

În perioada 31 iulie – 9 august 2015, la Râșnov se va desfășura cea de-a VII-a ediție a Festivalului de Film Istoric, unicul eveniment de profil din sud-estul Europei.

Festivalul de Film Istoric Rasnov 2015

Festivalul de Film Istoric Rasnov 2015
Sursa foto:aarc.ro

Ediția din acest an vă propune 40 de documentare şi pelicule de ficţiune, dezbateri despre fosta Iugoslavie şi Basarabia, discuţii cu actori şi regizori, concerte, expoziţii şi prezentări de carte.

Prin intermediul dezbaterilor şi al proiecţiilor, Festivalul de Film Istoric de la Râşnov va analiza cauzele unor evenimente importante din istorie şi mai ales consecinţele în viaţa publicului din prezent. Printre temele abordate în acest an se numără „Al Doilea Război Mondial – câştigători, învinşi, victime, martori”, „Disoluţia Iugoslaviei”, „Războiul civil în Statele Unite”, „Cât mai ţine Europa?”, „Despre istorie şi propagandă – de la Tudor la Aferim”, „Papa Ioan Paul al II-lea”, „Spre un nou Orient-Mijlociu?”, „Ce ne uneşte/desparte de Basarabia?” şi „Ce ne uneşte/desparte în România?”, „Cât Ceauşescu a rămas în noi?”.

Printre lungmetrajele de ficţiune care vor fi proiectate în festival se numără „Aferim!” (2015), de Radu Jude, „Naşterea unei naţiuni/ The birth of a nation” (1915), de D. W. Griffith, „Tăietura/ The cut” (2014), de Fatih Akin, „Salonul lui Jimmy/ Jimmy’s Hall” (2014), de Ken Loach, şi „Căutarea/ The search”, de Michel Hazanavicius.

Festivalul de Film Istoric de la Râşnov a apărut în anul 2009 din dorinţa valorificării unui capitol important al cinematografiei locale şi mondiale, dar şi din nevoia de a produce în spaţiul public românesc discuţii despre teme al căror impact temporal depăşeşte efemeritatea clipei.

Programul complet al ediției din 2015 îl puteți accesa aici.

Hotel Coroana Brasovului

Hotel Coroana Brasovului

 

Cazare în Brașov

Va asteptam cu mare drag in vara 2015 la Brasov!

Hotel Coroana Brașovului***, situat in Piata Unirii, este locația perfectă de cazare în centrul vechi al Brașovului, la câteva minute plimbare de Casa SfatuluiBiserica Neagră și la o distanță de numai 25 minute cu mașina de Râșnov .Vă invităm la aer curat, la film, la o întâlnire cu iubitorii de cultură și istorie.

 

De vizitat in Brasov, Evenimente in Brasov , ,

    Dată sosire:

    Dată plecare:

    ×

      Dată sosire:

      Dată plecare:

      ×

        Arrival date:

        Departure date:

        ×

          Arrival date:

          Departure date:

          ×
          SWITCH THE LANGUAGE
          Cart