Unul dintre cele mai aşteptate evenimente ale anului la Castelul Bran, concertul „Clasic, Chansons, Jazz” revine în 6 august 2016, începând cu ora 20.00, pe Insula Lacului Mare din Parcul Regal.
La lumina caldă a lumânărilor, componenţii cvartetului Gaudeamus al Filarmonicii din Braşov – Lucia Neagoe – vioara I, Raluca Irimia – vioara II, Leona Varvarichi – violă, Ştefan Neagoe – violoncel, îi vor încânta pe melomani cu piese muzicale consacrate.
Cunoscuta interpretă Alexandra Fits promite şi de această dată un moment muzical de excepţie, repertoriul fiind pe măsură: Scott Joplin, Fritz Kreisler, Leroy Anderson, Charles Aznavour, Michel Legrand, Henri Salvador. Invitaţii, Ionel Mocanu – percuţie, Tamàs Barabàs – bass, Laurentiu Mara – chitară, întregesc o echipă de artişti care cântă cu pasiune şi cu foarte mult talent.
Spectacolul va fi structurat în două parţi, a câte 35 minute, cu pauză de 20 de minute. Fiind susținut într-un loc atât de special, în care promovarea muzicii de calitate a devenit o tradiţie, oaspeţii vor fi invitaţi, în pauză, la o degustare de vinuri Chateau Bran Merlot, împreună cu brânzeturi şi struguri.
Bilete și rezervări concert ”Clasic, Chansons, JAZZ”, ediția 2016:
Preţul unui bilet este de 50 de lei, fiind disponibile 100 de locuri.
Copiii care nu au împlinit 12 ani, beneficiază de o reducere de 50%.
Biletele se pot achiziţiona de la casieria Castelului Bran, în ziua concertului, până la ora 20.00.
Detalii şi rezervări la telefon 0268.237.700 sau la office@bran-castle.com
Cazare în Brașov
Va asteptam cu mare drag in vara 2016 la Brasov!
Hotel Coroana Brașovului***, situat in Piata Unirii, este locația perfectă de cazare în centrul vechi al Brașovului, la câteva minute plimbare de Casa Sfatului, Biserica Neagră și la o distanță de numai 25 minute cu mașina de Bran .Vă invităm la o întâlnire cu iubitorii de cultură și muzică de calitate.