Parada Junilor, târguri, concerte, proiecții murale vor anima orașul de la poalele Tâmpei în perioada 21 – 23 aprilie 2017. Evenimentele prilejuite de Zilele Brașovului se vor desfăşura în trei locuri, respectiv Piaţa Sfatului, Parcul Central „Nicolae Titulescu” şi Corpul T al Universităţii Transilvania.
Zilele oraşului vor fi sărbătorite, conform tradiţiei, în weekend-ul Duminicii Tomii (între 21 şi 23 aprilie 2017), cu evenimente pentru toate gusturile şi vârstele. Veți asculta de la muzică pop-rock la muzică populară, de la şlagărele anilor ’80 la hiturile de astăzi, veți fi încântați de târgurile de meşteri populari, de hand made, de flori şi slow-food.
Piața Sfatului, animată de concerte
Ziua de vineri, 21 aprilie, va fi dedicată artiştilor braşoveni şi seniorilor. Între orele 10.30 şi 17.00, vor evolua pe scenă artişti braşoveni, iar de la 18.30 va fi „seara şlagărului românesc”, pe lista artiştilor invitați regăsindu-se nume precum Corina Chiriac, Adrian Daminescu, Dida Drăgan sau Gabriel Cotabiţă.
Cea de-a doua zi, sâmbătă, va fi dedicată tinerilor, în agendă fiind inclus un semimaraton, dar şi programe artistice cu nume de actualitate din muzica românească, precum Carla’s Dreams, Matteo sau Alina Eremia, începând cu orele 18.30.
În a treia zi, Piaţa Sfatului va fi animată de dansuri şi muzică populară. Astfel, de la ora 13.00, pe scenă vor urca solişti de muzică populară de la Şcoala Populară de Artă Braşov sau de la Clubul Elevilor. Seara, între orele 18.00 şi 20.30, vor fi concerte susţinute de solişti sau ansambluri renumite.
Târguri cu specific variat
În Piaţa Stafului va fi un târg al meşteşugarilor, pe aleea de lângă Parcul Central se va desfăşura un târg de produse hand-made, iar pe aleea pe strada Michael Weiss va fi un eveniment street-food.
Vizită gratuită la muzee
Cu ocazia Sărbătorilor Brașovului, veți putea cunoaște mai bine istoria și tradiția orașului, vizitând gratuit Muzeul Judeţean de Istorie, Muzeul de Etnografie, Muzeul de Artă şi Muzeul Casa Mureşenilor.
Video mapping
În zona parcului „Nicolae Titulescu“ va avea loc în acest an unul dintre cele mai spectaculoase evenimente ale Zilelor Braşovului. Este vorba despre video-maparea corpului T al Universităţii „Transilvania“, aflat lângă parc. Corpul T va deveni, în cele trei zile, un spaţiu de proiecţie pentru artele neconvenţionale.
Parada Junilor
Sărbătoarea Junilor din Șcheii Brasovului este o tradiție desfașurată an de an în duminica după Sfintele Sărbători ale Paștelui, duminica Tomii.
Mai mult decât o manifestare folclorică, Sărbătoarea Junilor este un spectacol ce îmbină elemente de mit, ceremonial și magie.
Fiecare grup este condus de vătaf, urmat de stegar, încadrat de cei doi armași. Vătaful poartă banderola roșie pe piept, iar armasii mare si mic, albastră și galbenă, formând astfel tricolorul, ca pe vremea când aceasta era interzis. Coloana este deschisă de fanfara (în acest an, Fanfara Academiei Forţelor Aeriene Henry Coandă).
Hotel Coroana Brașovului*** te așteaptă în perioada 21-23 aprilie în Brașov, la cel mai mare eveniment al primăverii, Parada Junilor Brașovului cu o ofertă de nerefuzat. 15% reducere la cazare și posibilitatea de a vedea cele mai importante evenimente din Piața Unirii de la balconul hotelului. Vezi oferta!
Programul complet al Zilelor Brașovului 2017 îl puteți consulta aici.
Cazare in Brasov
Va asteptam cu drag si in 2017 la Brasov!
Hotel Coroana Brasovului***, situat in Piata Unirii, este locatia perfecta de cazare in centrul vechi al Brasovului, in imediata apropiere a Bisericii Negre, Str. Republicii și Pieței Sfatului. Va invitam sa va bucurati de Zilele Brașovului, un eveniment multicultural ce sărbătorește tradiția si istoria orasului de la poalele Tampei.